nice rythm

Sa dormi in tramvai si sa sforai iar cand te trezesti brusc, baba de langa scaunul tau sa-ti zica sa schimbi pozitia ca sforai. Asta nu mi s-a intamplat mie, dar am fost martor si nu pot sa va descriu cat de mult se distrau calatorii din jur.

Sa iei amenda de la Politie pentru ca ocupi cu masina spatiul hasurat din mijlocul unei intersectii, intr-o intersectie blocata bara la bara. Parca in obligatiile unui politist rutier intra si fluidizarea traficului, nu-i asa?

Sa cumperi abonament RATB ca sa mergi aproape in fiecare zi 3 statii pe jos…asta daca vrei sa ajungi la munca in timp util.

Sa ceri ajutorul unor vedete mioritice pentru un caz umanitar si nici sa nu te bage in seama.

Sa faci o simulare de credit la banca asta, sa te califici pentru o suma iar a doua zi alta colega de la aceasi banca sa-ti spuna ca esti prea tanar pentru a aplica la acel credit (de nevoi personale). Aceasi sucursala, birouri la 2 m departare. Asta mi s-a intamplat mie saptamana asta.

Sa faci un dosar complet de credit conform indicatiilor angajatilor acestei banci, iar dupa ce trece de toate etapele in etapa finala la 2 saptamani, isi dau seama ca au nevoie de declaratia fiscala 200 pe 2008 pentru drepturi de autor. Cand le-am spus ca nu am decat o singura luna prinsa pe 2008 m-au anuntat cu regret ca nu ma calific. Dupa doua saptamani in care dosarul a trecut de mai multe etape. Doua saptamani de sperante care s-au pierdut intr-o clipita. Asta mi s-a intampla mie saptamana asta. Doua saptamani pierdute din viata unui om a carui privire depinde de niste bani pentru o operatie.  Asta i se poate intampla cumnatei mele…

Ce bine ca suntem o natie cu simtul umorului si cu o capacitate de analiza sub orice nivel al bunului simt. Si e bine totusi ca avem masini de zeci de mii de euro, lucram in multinationale, avem ceasuri scumpe, ne imbracam cu haine de brand si ne plac caltabosii, carnatii si toba. Dar oare de ce ne mai miram?

Fuck the fucking fuckers.

enjoy! this is some wicked shit.

Toata lumea il aclama pe acest Tarantino, noul vizionar al cinematografiei…dar oare chiar este asa? Este Tarantino acel vizionar care aduce altceva cu fiecare film pe care il face sau expune acelasi tip de secvente cu sange si violenta provenita dintr-o imaginatie pe care o intalnesti si la copiii de 10 -14 ani? Oare poti sa aduci acea plus valoare cand lucrurile sunt previzibile si mereu expuse la fel?

Tot ce pot sa spun in final e ca trailerul a fost de 10 ori mai bun decat filmul in sine, ceea ce e si normal ca asta e rolul oamenilor care le fac…doar trebuie sa manance si ei o paine, mai ales ca e criza.

btw, sambata m-am dat cu hidrobicicleta si am rupt o pedala…miseintamplanumaimie…

Chiar daca titlul v-ar putea duce cu gandul la o poveste pentru copii, va asigur ca peripetia mea face parte dintr-un film cu prosti.

Acum vreo doua saptamani, m-am hotarat sa aplic pentru un credit de nevoie personale fara garantii, banii avand finalitatea intr-o operatie care ar putea sa-mi salveze o ruda de la orbire.

Prospectand piata, am apucat vrand-nevrand sa ma obisnuiesc si eu cu termenii bancari, gen DAE, ROBOR, EURIOBOR, comision de risc and similar kind of shits, total irelevanti pana atunci pentru existenta mea dar care s-au dovedit esentiali in alegerea unei oferte bune.

Dupa ce am facut un shortlist cu 3 banci, am decis sa aplic la CEC Bank, aia care are ceva cu tinerii care se cotzaie in fata unui public, format dupa caz din cort, nisip, apa, conifere, lupi, un stalker in tufis, ploaie, o banca and so on. Adica nici sa ne mai exprimam dragostea liber nu mai putem. Trebuie sa ne luam o casa; cu o camera, doua…sau de ce nu, chiar trei. Pacat de Celelalte Cuvinte ca si-au asociat melodia cu un mesaj vizual nepotrivit.

Oferta veveritelor era cea mai buna si era normal sa fie asa pentru ca sunt mici si trebuie sa-si creasca cota de piata, asa ca dupa ce am tinut legatura cu ei 2 saptamani am decis sa-mi pregatesc dosarul cu toate actele si sa aplic pentru creditul in ghinde . Zis si facut.

Saptamana asta intr-o zi de Marti pe un soare de ma batea drept in creieri, am luat la pas calea Ghindei. Ajuns acolo, un paznic m-a redirectionat catre birourile de credit unde ma asteptau doi veveritoi, ferchezuiti, cu ID badges smechere la gat si aparent bine pregatiti, dar am ramas doar cu impresia asta…de ce?

Pai, va rugam sa luati loc. Cu ce va putem ajuta?

I-am explicat veveritoiului din dreapta ca vreau sa aplic pentru un credit fara garantii si apoi a stat un pic pe ganduri si m-a anuntat cu regret ca tipul de credit pentru care vreau sa aplic nu se mai acorda de la inceputul lui Septembrie…parca…nu-i asa colegu’? Asa e! 1 Septembrie.

Ooookkkeeeeeiiii MTF si atunci mie de ce nu mi-a atras atentia nimeni in aceste doua saptamani ca nu se mai acorda? De ce nu se specifica pe site? Un pop-up ceva?

Pai, e ceva temporar. Maine se poate da drumul din nou. La replica asta am simtit ca sunt intr-un autobuz si citesc afisul ala “Azi nu deschidem usile intre statii. Maine da!” Sau poate peste o saptamana, peste o luna….

Am ramas uimit cu cata usurinta au putut sa trateze chestia asta…adica am alocat 2 saptamani pentru CEC Bank, am pus niste oameni pe drumuri pentru acte si ei senini, ca niste veverite: Ooops, nu se mai da! Ne pare rau

Acum daca stau sa ma gandesc, oare chiar nu se mai dadeau genul ala de credite sau or fi decis sa-mi dea cu flit pentru ca eram in blugi, tricou si adidasi, o tinuta cam indrazneata pentru era comunista din care se pare ca CEC nu se mai scoala? Dar daca nu ai cu cine….degeaba. Dormiti in continuare. One client lost for ever.

Anyway, m-am dus la RBS (a doua optiune) si mi-am depus acolo dosarul. Totul ok, oameni ok. Sper sa iau si creditul.

ce familiare imi par situatiile…

clip venit pe filiera felicia-cristiana

La inceputul lui 2009 am mancat cu Silvia intr-o cantina de 2 bani, dar cu mancare foarte buna, niste gogonele, care veneau ca si salata la un meniu. Bestiale! In tot acest timp, am fost constient de existenta acestor varietati de muraturi dar totusi a existat o oarecare reticenta in a le incerca, reticenta care venea mai mult dintr-o lipsa de interes. Adica, wtf…ce putea fi atat de interesant la o muratura. O leguma care sta in apa cu sare/otet o perioada de cateva saptamani? Am ales sa va povestesc de muraturi pentru ca asa puteam cel mai bine sa explic si alte experiente fata de carenoi toti suntem oarecum reticenti, fie dintr-o lipsa de interes sau frica minora nejustificata.

In cazul meu; toata lumea a auzit de Pink Floyd. Si mie imi suna cunoscut dupa nume, ba chiar puteam sa identific si doua melodii de la ei: Another brick in the wall si We don’t need no education, dar in rest eram paralel. Intr-o zi am auzit la radio ca vin cei de la The Spirit of Pink Floyd sa concerteze in Romania. Prima reactie a fost sa o sun pe Silvia, ca ea e pe genul asta si am ajuns sa ne luam bilete pentru concertul care a fost sambata de a trecut. Ce sa va zic….din curiozitate, ca si in cazul muraturilor, vineri am intrat si am cautat pe iutub niste melodii de la PF, iar ce am gasit a fost heavenly.

Muzica simpla cu mesaj puternic, cantata de oameni foarte simpli ca si aparitie. Ca si exemplu, daca zic Depeche Mode imediat ma gandesc la un grup de fitosi de neatins, niste semi zei in ochii unora, dar PF….way to fucking simple. Chiar daca astia de au concertat nu erau PF originali, ci un tribute band format din fosti membri ai PF, interpretarea a fost excelenta. E un band mic cu scena mica, dar cu potential urias. Au in componenta un scotian care….stia de toate. Percutie, saxofon, backing vocal, poarta fusta…ce sa mai. Excelent.

Mai au si o tipa de canta la chitara, dar care are o voce de vis.

Am auzit persoane care ziceu ca nu or sa vina la concert pentru ca e ca si cum s-ar duce la un concert Jukebox. We’ll, that was quite an exception.

Overall, concertul a fost foarte misto fara sa punem la socoteala intarzierea de 1,5h specifica project managementului romanesc….show-ul de lumini nu era programat, mai lipseau elemente din decor, baietii de la tehnic incercau sa potriveasca proiectia pe dimensiunea ecranului cu toate ca afara era lumina de nu se vedea nimic pe ecran….

Nu mai scriu de rcs-rds ca sunt niste cacati si nu vreau sa le fac publicitate pe blog-ul meu, nici macar aia negativa care este deja prea mult. Sunt doar niste ratati prost pregatiti. Pana si un pusti de 10 ani stie mai mult IT decat un consultat de-al lor. Asa ca feriti-va de ei. Mai bine 10 RON in plus la alt furnizor decat sa fiti abonatul lor.

Enjoy the pics. Pentru versiunea mai mare, click pe ele.

intre timp am plecat de acasa, unde stateam cu ai mei si m-am mutat in chirie. in tei, unde cocalarii se plimba cu biciclete downlhill, baieteii ies cate doi seara, politistii cu burta fug dupa tiganci iar libarcile de 6-7cm (motherfucking american cockroach) o viziteaza pe narcisa mai rau ca niste fani fanatici.  la noua casa nu am avut internet timp de….cand m-am mutat, iar de la munca nu am putut sa scriu….din lipsa de timp. nenu! munceste, nu mai sta pe blogul meu.

am vazut ca ioana s-a lasat de blog-ing (oi fi scris bine?), pacat :(  iar nenu…..ne asasineaza cu post-urile lui din seria ”inco o melodie”.

ce s-a mai intamplat cu mine….sau misaintamplatnumaimie….

misaintamplat sa ma uit aseara la ultimele episoade din prison break si dupa nush cate sezoane sa ma intreb cum de michael si lincoln nu au acelasi nume de familie, cu toate ca ei cica “sunt” frati. daca nu ati vazut toate episoadele, sariti peste ce o sa scriu, ca sa nu ma injurati.

christina scofield, mama celor “doi” ii spune lui michael ca de fapt lincoln nu e fratele lui natural, ci aceasta a fost adoptat cand era mic…banuiam eu ca ceva e in neregula

michael era mai destept si mai good looking pe cand lincoln era mai patrat, mai taran si dupa nush cate sezoane, tot nu a invatat ca atunci cand te imbraci la costum, camasa se tine in pantaloni, nu pe afara iar lungimea mansonului de la camasa nu trebuie sa iasa mai mult de 2 cm in afara.

sa revenim la intrebare; daca erau frati, de ce unul avea numele de familie scofield iar celalalt, burrows? ultimul sezon se pare ca a fost facut in graba, ca e de tot kkt-ul.

vineri am fost la teatru: eduard al III-lea.

pieasa a fost misto, dar nu inteleg de ce au ales fundal de jazz si de ce atunci cand se luptau aia, proiectia arata nave de razboi cu lansatoare de rachete. razboiul s-a desfasurat prin 1300 si ceva…in rest, interpretarea a fost ok tinand cont de limbajul , mai putin cea a lui caramitru care nu m-a dat pe spate deloc. daca vreti sa vedeti o bucata de istorie va  recomand sa va duceti, dar aveti grija sa nu va asezati langa vreo baba cum am facut noi. de ce?

pai, cu toate ca la inceput de spectacol s-a rugat inchiderea telefoanelor, contrar asteptarilor, toti sextagenarii, septagenarii si octogenarii si-a lasat telefoanele deschise. imaginati-va cum e sa stati langa o astfel de persoana al carui telefonul e pierdut intr-o geanta gen sac, inchisa, printre pachetul cu vata, umbrela, un baston telescopic, un spray cu piper si o cutie cu remy. in medie, dureaza cam 20 sec pana telefonul este gasit si adus la liniste. 20 de sec in care publicul este deranjat iar actorii jigniti. iar asta sa se repete de 4 ori. cei de la radio guerilla se pare ca au omis acest grup de oameni cand au facut campania “antimitocanie”. oare de ce? pentru ca sunt batranii nostrii? pentru ca si aia de la radio guerilla sunt niste batrani? frate, daca spui un adevar, spune-l pana la capat.

am fost si la “comedia norilor“: o piesa foarte misto. sa va cumparati locuri pe margine. sunt mai ieftine.

la radio 21 canta costi ionita…..

am fost si la festivalul de film european, impreuna cu silvia si nenu: primul film a fost “in al noualea cer“. eu nu am fost. o ecranizare despre rutina intr-o relatie, infidelitate, dragoste adevarata si sex cu batranei de 70 de ani. o minune. germanii ar trebui sa se limiteze doar la masini. trailer-ul este subtitrat in spaniola ca doar am crescut cu telenovele. cu totii ablamos espanol. la fel ca aceasta doamna. si ea abla espanol. daca nu o intelegeti, problema voastra.

am vazut si ” te iubesc de mult“; film francez. poveste misto.

sambata mergeam cu silvia pe bd. stefan cel mare, acolo la catei si din fata noastra, cam la 30 m, venea un cocalar gras cu ochelari gen ochi de musca batuti in briliante (ce gras era! gsus) pe o bicicleta de downhill, cu o mana pe ghidon si cu cealalta tinandu-si telefonul black gloss de ultima generatie la ureche, vorbind probabil cu alt cocalar ratat. de bine ce stia sa mearga, la un moment dat era sa cada de pe bicla asa ca pe mine si pe silvia ne-a bufnit rasul. cand a ajuns in dreptul nostru:

el de colo: “ce te uiti ba?”

eu de colo: “mai slabeste ba inainte sa vorbesti cu mine”. o replica a la cocalaris. n-a mai dat reply.

in tei (ca acolo stau) politia fuge dupa tiganci. lamele de la circ polueaza aerul. monica (colega de apartament) chitaie atat de tare, ca pana si eva kent ar fi invidioasa pe ea. narcisa, cealalta colega de apartament, s-a coafat. eu am crezut ca s-a electrocutat….e inginer…retele electrice. arata ca un ogar afgan, numai ca mai rau. o sa va povestesc in alte posturi despre ele.

mi-am facut cont pe facebook. radio guerilla sucks. mai am 160 ron neexistenti pana la salariu. melodia lui puya e tampita. la fel ca el.

urmatorul post va fi despre RDS. Si TEL si LINK. traim in romania. o tara cu multi prosti.

1. Intri in orice supermarket si te duci la raionul cu bauturi racoritoare;

2. Intinzi mana, apuci un Prigat (eu mi-am luat de visine) si il pui in cos sau il tii in mana daca nu mai cumperi si altceva;

3. Te duci la casa, dai produsul, casiera il scaneaza, scanner-ul face BIP;

4. Casiera iti zice cat trebuie sa platesti;

5. Tu scoti portofelul > banu’ > iei produsu’ > chitanta (obligatoriu) si iesi pe usa ca un zombie ce esti;

6. Pe drum, deschizi sticla, dai sa bei si daca esti norocos…..felicitari! Tocmai ai nimerit prima ta sticla castigatoare, cu pata de petrol/motorina inclusa/ceva naspa la suprafata. Eu sunt unul din norocosi iar mai jos puteti admira sticla pe care am cumparat-o azi de dimineata. Click pe ea pentru a o vizualiza mare. Foarte mare.

Am crezut ca povestile despre Prigat cu miros/gust de motorina/ulei sunt pura fictiune…iata ca m-am inselat. In orice mit exista un sambure de adevar…

Toate drepturile rezervate, adica:

Poza este subiect al drepturilor de autor. Daca vreti sa o folositi pe blogul vostru, lasati un comment si mai vedem;

Textul poate fi reprodus/citat doar cu acordul meu (ca doar am scris o capodopera);

Singura metoda permisa de raspandire a acestui material este link-uirea directa la adresa blogului.

Ura! Traiesc in Romania. Sunt un norocos. Let’s spread the happiness!

mai tineti minte filmele alea cu indieni imbracati exagerat de colorat, care dansau cu zecile si se ascundeau dupa copaci? la, la…la, la…as vrea sa recitesc Maytrei.

Da, chiar asa. Click me. Vi s-a intamplat vreodata sa faceti o pasiune pentru ceva, incat la un moment dat sa devina obsesie? La momentul in care m-am indragostit, imi pusesem wallpaper pe calculatorul de acasa, pe ala de la munca (la vremea aceea chiar si pe ala de la restaurant), visam cum facem fotografii impreuna, imi inchipuiam tot felul de scene, fotografiile perfecte….aolo…ce greu era…el pe ecran, iar eu dincolo. Singurul lucru care ne despartea erau banii. Eu nu eram foarte dotat, iar el…el se vindea pe bani multi…multi rau.

Dar de aseara, ceva s-a schimbat. Printr-o intamplare chiar am vorbit cu Silvia despre el. Despre cat de arzatoare este dorinta mea si de cat timp imi tot doresc.

Sincer, nici acum nu imi vine sa cred. Am ajuns la munca, am deschis calculatorul, am bagat o adresa de parca eram condus de o forta invizibila si l-am vazut. Din nou, dupa mult timp. Cum arata…

Imi statea in ochi ca un ciob si nu am mai putut sa scap de el. Va suna cunoscuta secventa? E dintr-un film de cand eram mici. Cine il recunoaste…

Am sunat, le-am spus ca vreau sa-l vad si sa-mi faca o rezervare. Zis si facut. Toata ziua am stat cu un nod in gat, mintea in visare la cum o sa fie intalnirea. Era mai ceva decat in scena cu E.T si copilul ala.

And it was a fluke. Cand am ajuns la destinatie si le-am spus pentru ce am venit, un reprezentant s-a trezit cu “parca l-a rezervat si Sorin”. Deja imi inghetase sangele in creier. Dupa ce l-am vazut, scos cu eticheta care imi purta triumfatoare numele, am trecut la polul opus…mai ceva ca o bucata de unt sfaraind intr-o tigaie incinsa. L-am pipait/cumparat, iar de azi pot sa ma bucur fara limite de el.

Sa-mi traiasca noul meu aparat de fotografiat, Nikon D200, second hand. It was a love at the first click. And a click happend somewhere.

Assignment 1: Sa termin Smiles Campaign. Acum ca am si aparat o sa-mi fie si mai usor.

Assignment 2: Sa umplu un perete cu poze in care apar toti cunoscutii mei, in diferite ipostaze (vedeti cum o dati cat mai funny)

Click, click, click, click, click with my camera…

happy b-day dear Ioana G,

happy b-day to YOU!!!!!

Song via Cristi C.

Sa ne traieshti, sa infloreshti, sa te bucuri si sa zambeshti. Numai urari dulci, exact cum le urashti just for you: